Despre noi

Despre noi

Este ora 6 dimineața. Îți trezești copilul. Trebuie să meargă la antrenament, iar, pentru a nu știu câta oară. Îl vezi somnoros și chinuit de pleoapele mult prea grele, dar știi cât te mult își dorește să câștige meciul de săptămâna asta.
El și colegii lui au ajuns pentru prima oară în finală, iar băiatul tău e atât de motivat încât pare deja mult prea matur pentru cei 10 ani pe care-i poartă. Încet dar sigur, antrenamentele trec. Vine ziua meciului. Echipa copilului tău e condusă. Nu pentru mult, copilul tău înscrie, de două ori. E gata, au câștigat!
Festivitatea de premiere. Ambele echipe primesc diplome. Te uiți la copilul tău și îl vezi supărat. Îți aduci aminte cum repeta în baie, ridicând deasupra capului o sticlă mare de șampon, bucuria câștigării, așa cum a văzut la Gerrard sau la Messi. Spera la un trofeu, iar acum e dezamăgit.
Ai noroc, totuși. Ai aflat că există Trofeez, compania care îi va oferi fiului tău primul trofeu din viitoarea lui carieră de fotbalist. Câștigătorii au mereu nevoie de un premiu.

Avantaje

Implicare
Ținem la orice premiu din magazinul nostru, astfel că și competițiile sau evenimentele pentru care personalizăm trofee, medalii, diplome sau figurine sunt atent urmărite de noi. Vrem să recompensăm succesul, iar câștigătorii au mereu nevoie de un premiu.
Livrare în toată țara
Trofeez este o companie capabilă să ofere un premiu oricărei competiții, indiferent de natura ei. Pe lângă varietatea largă de produse, satisfacem comenzi din orice colț al României, asigurând livrarea premiilor personalizate în toată țara.
Responsabilitate
Clienții noștri pot fi siguri de faptul că garantăm pentru premiile personalizate de noi. Suntem responsabili, personalizăm produsele într-un timp scurt, folosim materiale de înaltă calitate.
Rapiditate
Ne mândrim cu faptul de a fi capabili să completăm comenzile într-un termen de 3-5 zile. Tu ne comunici dorințele tale, noi ne conformăm și îți livrăm premiul dorit într-un timp foarte scurt.
Calitate
Sacrificiul calității în detrimentul cantității este inexistent. Trofeez oferă medalii, trofee, diplome și figurine confecționate din materiale premium, durabile, iar procesul de personalizare va completa ansamblul unui premiu de înaltă calitate.
Personalizare
Oferim serviciul de personalizare a premiilor pe care le dorești, astfel ca evenimentul tău să fie ușor de identificat, iar competiția să aibă un câștigător clar indicat.
Website dezvoltat de DigitalPoint
X